ISSN 2065 - 8885 Caută in site :   Cauta

REVISTĂ DE CULTURĂ ŞI ATITUDINE     ANUL 9 NR. 106 (Dec  2017)
 

SPIRITUALITATE

PRINTRE GÂNDURI
Tot ce ne înconjoară reprezintă percepția minții asupra unei așa-zise realități, care ne oferă satisfacția timpului prezent, dar și durerea acumulată în clipele nefaste, când, a fost necesar, sau a trebuit cu orice preț, să cunoaștem adevăruri înfiorătoare, ce ne-au zdruncinat forța inimii. Omul consideră că viața este acea bucurie fără margini, pe care o primește în lăcașul sfânt al mamei, și care îi aduce împliniri nebănuite, împrejurări fericite sau triste, în care are totul sau nimic, un consum infinit de sentimente, pe care le adoră sau le urăște. Interesant este că la capătul existenței nu mai știe ce se întâmplă, totul e confuz și parcă nedrept, nemaiputând înțelege ce-i adevărat și ce nu.
Mai presus de toate acestea, tronează frica de ceva sau cineva, deoarece simte că s-a încheiat un capitol, dar începe altul, iar el e la fel de vulnerabil și de speriat. În grabă se perindă amintirile unei vieți aflată la limita suportabilității, din care doar câteva sunt vise cu un conținut plăcut, dar care se duc spre necunoscut, luând cu ele adierea dulcelui surâs. Înfățișată într-o formă abstractă, ziua judecății completează tabloul pe care l-am contemplat de multe ori cândva, cugetând la subtilitățile spirituale pe care le conține trăirea unei vieți pământești, aici, într-un spațiu încântător, dar lipsit de vivacitate, în sensul pur al cuvântului. Așadar, cine se poate declara mulțumit în totalitate de propria existență, având în vedere infinitele situații negative, care au umbrit în permanență gândurile divine? Care să fie sensul real al vieții acesteia, când drumurile de acces către absolut sunt inaccesibile multora dintre noi, desigur, datorită incapacității noastre de a le sesiza?
Libertatea însăși, atât de prețuită de rasa umană, este greșit înțeleasă, și din această cauză i s-a pierdut esența. Cine mai privește spre viitor cu dorința de a cunoaște necunoscutul și de a vedea nevăzutul, în starea lor curată, așa cum au fost create? Oare care să fie vârsta înțelepciunii și de ce risipim timpul în zadar, căutând himere inexistente? Poate că plenitudinea vieții se află în câteva secunde ale bătăilor inimii, nemaifiind necesar să parcurgem spații interminabile până la capătul drumului, când, obosiți fiind din pricina răului pe care ni l-am creat singuri, nu mai vedem decât cerul întunecat și lipsit de aștri, care își coboară infinitul peste întreaga fire, înăbușind-o și reducând-o la valoarea zero. În acest context sumbru, cum credeți că se simte sufletul, căci știe că pierde totul, inclusiv propria identitate, nemaifiind recunoscut de către spiritele înalte, din rândul cărora s-a desprins la un moment dat, vrând să-și creeze o cale personală, pe care s-o urmeze fără niciun fel de restricții din partea nimănui? Așadar, răzvrătirea omului împotriva propriei sale firi, a dus la autodistrugere, la pierderea focului sacru dinlăuntrul său, la schimonosirea chipului divin, pe care n-a știut sau n-a vrut să-l păstreze, considerând că este ceva vetust, de care trebuie să se debaraseze imediat.
Iată rezultatul unei trăiri indisciplinate, haotice, cuprinsă de iluziile vremurilor, care au jucat rolul perfect pe scena vieții, atingându-și scopul infam și reducând la tăcere sufletele cărora le-au căzut victime. Neputința noastră de a înțelege cât de mult am decăzut spiritual, reprezintă cel mai mare eșec din istoria umanității. Adevărul despre noi poate se va scrie cândva, de către cei care își vor trezi conștiința din somnul etern în care au căzut, fără ca măcar să realizeze ce s-a întâmplat. Și până atunci, ce va fi? Câte suflete vor mai pieri în neant până când ne vom da seama de greșelile imense pe care le facem și de faptul că am devenit atât de ușor manipulabili, atât de vulnerabili, chiar și atunci când credem că suntem pe drumul cel bun?
Gândim fulgerător de repede despre orice, însă nu vom reuși să ne înțelegem natura, indiferent cât de mult ne vom strădui, fiindcă aceasta are o esență simplă, și tocmai simplitatea ne împiedică să vedem cine suntem, de fapt.
Gina Moldoveanu (Brăila)
 
 © Copyright 2009-2017, Revista ZEIT, un produs al  Editurii ZEIT    Termeni şi condiţii