ISSN 2065 - 8885 Caută in site :   Cauta

REVISTĂ DE CULTURĂ ŞI ATITUDINE     ANUL 9 NR. 105 (Noi  2017)
 

ATELIER

BRĂILA DE ALTĂDATĂ
Te salut, oraş albastru, rătăcit prin mahalale
cu căsuţe pricăjite şi cu multe haimanale,
cu fete dulci ca aguda,visătoare, care speră
să sară într-o zi gardul „dincolo de barieră”,
c-o veni un prinţ din basme, curajos, să le răpească,
să le scape de noroaie şi dojana părintească,
să le ducă-n altă lume. Şi, de nu o fi să fie,
vor găsi o altă cale să scape de sărăcie.
Că nici Chira Chiralina, Neranţula sau o alta,
n-au avut parte de bine, să le schimbe-n vise soarta!
Mai vorbeau ele acolo şi despre tanti Elvira,
c-ar fi acceptat, probabil, acel joc plătit cu lira.
Doar Codin asculta sceptic nesfârşitele taclale...
Te salut, oraş albastru, rătăcit prin mahalale!
 
Te salut, oraş legendă, care n-ai pierit în foc,
Pe când Ştefan Voievodul mi te-a mistuit pe loc,
Supărat, s-a spus, că turcii te făcuseră raia
Şi te-au stăpânit ani mulţi! Vreo trei sute şi ceva!
S-a aflat că supărarea avea şi altă pricină,
Cu povestea de iubire pentru frumoasa Călţună,
Cu ochi primeniţi de rouă şi cu buze dulci de fragă,
Darnică în mângâieri şi mereu pusă pe şagă,
Încât a făcut şi-un fiu, numai bun de-ncoronat,
Dar boierii brăileni nu l-au vrut şi-au refuzat,
Certându-l pe Voievod cu scrisoare şi dojană,
Cum Călţuna să devină în Moldova, de vrea, Doamnă,
Iar pe Mircea, Domn să-l facă, tot acolo, la soroc.
Te salut, oraş legendă, care n-ai pierit în foc!
 
Te salut, oraş al muzei, cu poeţi visând că-s zei,
Fredonând valsul celebru sub parfum galben de tei,
Cu trăsuri şi vizitii, şfichiuind caii în spume,
Când suave demoazele lunecau priviri spre lume
Peste evantaiul galeş, legănat cu gest pripit
Şi clipeau uşor din gene a chemare şi alint.
Câte-un dandy cu joben şi cu rime dulci în plete
Făcea versuri înfocate şi le trimitea bilete,
Cerând doar o întâlnire, seara, în Grădina mare,
Să-şi declare cald amorul, să le fure-o sărutare.
Luna dormea peste ramuri, stele păreau aţipite...
Parc-am fost şi eu pe-acolo, printre şoapte rătăcite
Şi-o flaşnetă tânguită se auzea pe alei...
Te salut, oraş al muzei, cu poeţi visând că-s zei!
 
Te salut, oraş părinte, care ne primeşti pe toţi,
C-am plecat la tinereţe şi ne-am întors cu nepoţi.
Cât am colindat prin lume după fală şi averi,
Am mai rătăcit cărarea printre zile cu poveri,
Dar păstram în gândul nostru toate câte le-am lăsat:
Pomii plini de amintire şi săruturi pe-nserat,
Străzi cu liliac în floare, zâmbitor peste ulucă
Şi vapoare călătoare, sunând grav chemări de ducă.
Ramuri de salcâm bălaie şi parfum suav de tei,
Însoţind zborul de păsări şi Dunărea-n drumul ei.
Case-nalte cu frontoane şi cu taine de stafii,
Ce ne-au ars închipuirea de pe când eram copii...
Toate le păstrezi intacte, ocrotindu-le cum poţi.
Te salut, oraş părinte, care ne primeşti pe toţi!
Lucia Pătraşcu (Brăila)

FILO D`ERBA
Silenzio e quiete,
un esile filo d'erba
calpestato e
inumidito di rugiada
riemerge illuminato da
fioche stelle
per poi abbracciare
l'agata d'infinite cifre ineffabili e
concentriche..
L'aere schiva
d'un solo refolo
pare destar l'attenzione
del sasso che ottunde
l'esile filo d'erba
a suo modo già
piegato dal pathos...
e richiama la lentezza.
 
FIR DE IARBĂ
Tăcere și liniște,
un firav fir de iarbă
călcat și
umezit de rouă
reapare luminat de
slabe stele
ca să îmbrățișeze apoi
agatul infinitelor cifre inefabile și
concentrice...
Aerul sfios
al unei singure adieri
pare s-atragă atenția
pietrei care teșește
firavul fir de iarbă
oricum deja
strivit de patos...
și evocă lentoarea.
 
IL RITORNO
Il gioco delle folaghe
rapite dal cobalto
ed ali d'onde...
dissolta la polvere
in clessidra,
delle cornici son liberi i quadri...
Folletti sbucano curiosi
tra il miele degli insetti
proliferano i soli
e candide vesti,
gocce evanescenti al tatto,
piane di rose galliche,
libellule che da un piatto
sciolgon di due parentesi
il laccio...
 
rallenta - disse -
meta più non esiste,
libera ogni idea pavida,
in che consiste
se la vita, vedi, non ha fine.
 
ÎNTOARCEREA
Jocul lișițelor
furate de cobalt
și aripi de valuri...
dizolvată pulberea
în clepsidră,
de rame sunt libere tablourile...
Spiriduși ies curioși
între mierea insectelor
proliferează sorii
și haine candide,
picături evanescente la tact,
câmpii de răsuri,
libelule care pe o farfurie
desfac de două paranteze
lațul...
 
încetinește - zise -
țintă nu mai există,
părăsește fiecare idee temătoare,
în ce constă
dacă viața, vezi, n-are sfârșit.
 
PROSPERO
Dietro le quinte
disquisiva Prospero
braccato
dal tempo-marea,
oracoli di sinapsi,
tenda di broccato
nella schiuma nera
sublimata
da petali di fiori di tè;
quali argomenti ancora
al fumo dei tombini,
la madre ripeteva la lezione
ed io a occhi aperti...
Quand'ogni incanto viene spezzato
spegni la candela,
non è mai troppo tardi
per chieder riparo
all'indulgenza soltanto.
 
PROSPERO
În culise
diserta Prospero
hăituit
de timpul-maree,
oracole de sinapse,
cort de brocart
în spuma neagră
sublimată
de către petale de flori de ceai;
și ce mai argumente
la aburul gurilor de canal,
mama repeta lecția
și eu cu ochii deschiși...
Când fiecare vrajă e ruptă
stinge lumânarea,
nu e niciodată prea târziu
pentru a-i cere adăpost
indulgenței doar.
 
BASSO PROFILO
Mi muovo quasi strisciando
sulle ecchimosi
ritratte del tempo
che il tempo risparmia...
dal ponte della Baghdad Oil
osservo la Pangea
tanto agognata
e nel mio sentiero a metà
temo il ritorno
senza anestesia...
terra di mezzo questo fare da bambino,
ho scelto di restare
e l'infanzia si palesa
da un gessetto, dita scavate
- il maestro
che indicava la lavagna della vita.
 
ATITUDINE REZERVATĂ
Mă mișc aproape târându-mă
peste echimozele
retrase ale timpului
pe care timpul le cruță...
din podul de la Baghdad Oil
observ Pangea
mult dorită
și la jumătatea cărării mele
mă tem de întoarcere
fără anestezie...
pământ de mijloc atitudinea aceasta de copil,
am ales să rămân
și copilăria se arată
de la o cretă, degete istovite
- maestrul
care indica tabla vieții.
Luca Cipolla (Milano – Italia)

CURĂŢENIA DE SÂMBĂTĂ
sâmbăta – bunica mea făcea
curăţenie – în casa veche – şi
fără să-mi dau seama
cum – începeau să dispară – rând pe rând şi
unul după altul – o
mulţime de lucruri şi contururi
inutile: rămânea
casa curată şi
luminată (...de parcă n-ar fi fost niciodată
veche...) – precum
Potirul Domnului
 
cum dispăreau acele
multe lucruri – contururi de
inutile lucruri? – uite
aşa: pur şi simplu – nu se mai
zăreau – nicicum – nici dacă ţi-ai fi
cumpărat o lunetă să le redescoperi şi să le
pipăi - formele şi
încheieturile
 
...de cum începea noua
săptămână – începeau
iarăşi – să se arate – pe rând – unul câte
unul – lucrurile dispărute
sâmbăta - până când umpleau – iarăşi
casa de vechime şi de praf şi de
pânze de păianjen
milenare – şi – mai ales – de
inutile – împovărătoare
contururi
 
apoi – iar venea sâmbăta
luminării şi curăţeniei şi – mai cu seamă – a
dispariţiilor...
 
...eu voi muri
sâmbăta – după care
iar mă voi murdări şi
pângări cu
existenţă şi contururi şi
vechime – într-o
oarecare luni – de după
curăţenie...
 
aş dori să fie veşnic - pentru
mine cel dispărut
sâmbătă: să nu mai
curgă – cu spume de
zoaie – celelalte
inutile zile...
 
atunci abia – voi sta cu faţa-n sus – către
cerul străbunilor – liniştit şi deplin
împăcat cu
Dumnezeul meu
 
TOAMNA ÎN PĂDURE
vii cu dar împărătesc şi cu odoare
vii cu sfântul aur al măririi din Culoare
vii cu Crist  -  Frumosul care doare
precum cântul îngerilor sus – în rai
cari spre Duh aprinde orice strai
 
păsările-îngeri – toate – de pe-aici
dăruiescu-ne pân' şi-ultima suflare
pitulate-n ramuri – gătite-n stihare...
...şi privim – înfriguraţi şi tot mai mici
spre comorile ascunse-adânc în soare...
 
m-a lovit în inimă lumina – la hotar
m-a lovit cu dorul străvederii
dispărea-voi – mistic – l-al pădurii-altar
 
când bătea-va-n ceruri ceasul serii...
...şi voi lua cu mine – mărturii de har
în Călătoria Mare – stihuri stârnind jar...
 
RIGORILE TOAMNEI
toate comorile sfinte-ale toamnei
Lacrima-n chip de Frumos n-or plăti
...zeii-copaci – gălbejiţii prigoanei...
din scorbura cerului – călăii-or boci
 
au venit epopei pân' la Poarta Măririi
nevrednice-aflate – se-azvârl în oceane
chivere-şi sparg Cavaleri Tăinuirii
turnirul e-al pulberii – fade şi vane
 
păguboase năluci se tot ţin după mine
de piei despuiat – mă aprind colo-n candeli
coşmar indigest – nici din hronici nu vine
 
vreun înger – ori foc orbitor de arhangheli...
...suporţi rigorile toamnei celeste:
vei ucide istòrii – mai sus de-orice creste...
 
TOAMNA – ÎN RITM DE VALS
în ritm de vals – rotind văzduhu-n vrăji
cad ploi de sateliţi îngălbeniţi:
frunzele – tot mai distilate străji
palat-copacii-i părăsesc – zbârciţi
 
o – nu sunt frunze – duhuri sunt de oaze
cu tifla dând – înscriu în aer fraze
s-aştern ocean de galben peste drumuri
din superbia lumii au rămas doar fumuri
 
iar eu – califul – iau pocal de raze
şi beau dintr-însul muzici şi extaze
eu nu mai ştiu furtuni – ci numai rai
 
prin umbra-mi trec nălucile de cai...
...între atâtea turnuri şi comori
ţi-e lene să trăieşti – dar şi să mori...
 
TREC PRIN VĂZDUHUL LIMPEDE-CLEŞTAR
trec prin văzduhul limpede-cleştar
(lucruri se văd  din ce în ce mai rar...)
năluci de epopei şi de eroi
trec raze – sânge – sfinţi – dar mai ales - gunoi...
 
atâta-i trebuie-unui înger pân' să vină
zburătăcind – biet orb – din vină-n altă vină
încât toţi crinii-adorm – veghind cavou de sori
astfel trezind spre somnuri aspre alte flori
 
voi fi pârâşul astei lumi clocite
şi-am să m-arăt cernit în ceruri bătucite
căci vreau a-i zicere – mâhnit - lui Crist:
 
văzutu-i - tot - zidit de-un cabotin – nu-Artist...
...dar Crist mă ia de mâna-mi întomnată
tăiem în mers - acum - un colţ întreg din hartă:
 
da – desluşit se vede târzia vinovată
căci vara-primăvara-s titani - dar altădată...
 
NU FI MÂHNIT
nu fi mâhnit – căci trecerea e lege
nescrisă-n cărţi – ci-n lebede betege
murit-au rege şi-un călău de flori
...frumoase crâng – tu cu minuni mă dori...
 
e-atât de blândă frumuseţea morţii
cât de stângaci se mişcă mâna sorţii
la mine vin cu jalbe în priviri
nu mii de lumi – ci mii de fericiri
 
nu-i toamnă – ci-i o scară către cer
fuşteii ard amurguri în eter
nu mai clintiţi vreo pasăre-n tablou:
 
şi-n stele – şi-n visări – e totul nou...
...am mai rămas la masă eu şi Dumnezeu:
vrea să pornim alt joc – dar eu L-amân – mereu...
 
VOI PĂRĂSI O LUME DE PĂDUCHI
voi părăsi o lume de păduchi
ce sug şi sug şi nu le mai ajunge
m-am fost suit pe ale zării muchi
şi nu mă vede nimeni – să m-alunge
 
da – cel ce nu-i păduche-i nevăzut
acoperit de scârba-i ca de-un scut
el n-are semeni – nici părinţi – nici fraţi
iar de pretinde că e om – urlaţi
 
voi născociţi averi – nimic n-aveţi
nici suflet – nici contururi de vânzare
la grădinar voi vindeţi castraveţi
 
doar în gunoi l-aflaţi pe cel mai mare...
...sătul de-atâtea slinoşenii care curg
decid: cu pumnii înainte – trec de-amurg
 
AVERTISMENT CĂTRE BANDIŢII CE VIN SPRE PATRIE
suntem o rasă care nu uită nicicând
suntem puţini – prăpădu-l facem mare
stàfii de spini – când patria-ajuns-a de comând
înfigem ghimpii-n dùşman – cu turbare
 
ne strecurăm ca şerpii – în firide
încolăcim ospăţul 'naltei crime:
când ne-azvârlim veninul de aspide
rămân din voi cenuşi – goale de rime
 
nu vă jucaţi cu focul – rânjind trufaşii dinţi
veţi fi cu toţii scrum – bandiţii de hotare
toţi lacom avântaţii pe pământ de sfinţi
 
vor fi-ngropaţi ca pulberi – lungi şi-amare...
...iar noi hălădui-vom în vecii de-altare
gustând cu zeii-fraţi ambroziile rare...
Adrian Botez (Adjud – Vrancea)

ZILE DE VARĂ
La începutul lunii iulie, familia Albu şi-a programat tăierea lemnelor. Cu o săptămână în urmă, vorbiseră cu muncitorii care tăiau lemnele unui vecin. Aceştia spuseseră că miercurea următoare nu au nimic planificat.
În ziua cu pricina, în jurul orei opt, sosi Ion, omul care trebuia să-i ajute la căratul butucilor, cel care îi ajuta de fiecare dată când aveau ceva mai greu de făcut.
- Ce s-o fi întâmplat? De ce nu vin ăia cu circularul? Bine am vorbit cu ei!
- Au telefon?
În acest timp, doamna Ana adusese cartea de telefoane. Căutară după numele de familie, nu ştiau prenumele proprietarului, şi după stradă. Aveau idee unde locuia cel căutat.
Domnul Albu a înţeles confuzia: proprietarul utilajului n-a sesizat că sunt numere diferite pe aceeaşi stradă. În final, i-a asigurat că muncitorii sosesc în cel mult două ore. Ion era obosit. Fusese cu o zi în urmă la Alba Iulia şi ajunsese târziu acasă. A plecat să se odihnească puţin, eventual să doarmă.
Înainte de ora 11, muncitorii de pe circular terminaseră lucrul. A revenit şi Ion pregătit să ajute la transportul butucilor în magazie.
Se mobilizaseră cu toţii. Doamna avea de lucru şi la bucătărie, dar ajuta şi la clăditul lemnelor în magazie sau la încărcatul roabei.
Era cald, oboseau repede. Ritmul îl impunea Ion. El avea antrenament la operaţiunile care presupuneau efort fizic susţinut. Încărca roaba şi căra butucii de la poartă până în magazie.
Mircea le stivuia. Clădise în trepte butucii. În porţiunile mai înalte, Ana îi dădea câte un butuc. Magazia are aproape trei metri înălţime.
- Eu nu mai pot! Am obosit! spunea Ana. 
- Sigur că mai poţi!
-  Am transpirat şi aici e rece, e curent! Merită să fac o amigdalită?
Ion muncea cu spor. Ana abia reuşea să îi dea lui Mircea butucii, înainte să sosească Ion cu alt transport.
- Ioane, ştiu că eşti puternic, eşti învăţat cu lucrul. Nu te mai grăbi, că eu nu pot să lucrez în ritmul tău! Am obosit! Ştii bine că am lucrat într-un birou, nu făceam efort fizic. În plus, acum sunt şi pensionară de câţiva ani buni.
- Am înţeles, Ană! Mergi de te odihneşte puţin! Mă ajută Ion!
Femeia s-a dus la bucătărie să pregătească masa de prânz. A făcut rapid o garnitură la friptură şi o salată de roşii.
Cei doi bărbaţi s-au aşezat obosiţi la masa pregătită în curte, sub viţa de vie. Au băut câte un păhărel de ţuică întoarsă. N-au fost în stare să mănânce decât câte o farfurie de ciorbă de ardei umpluţi. În Ardeal se face o ciorbă ca de perişoare, dar amestecul ca pentru perişoare se pune în ardei. Se serveşte cu smântână.
Fiindcă toţi erau obosiţi, au decis să se odihnească o jumătate de oră. Tocmai sosise trenul de la Alba Iulia. Era aproximativ două şi jumătate.
Ion a rămas în curte, pe şezlongul aşezat la umbra viţei de vie. Ana şi Mircea au preferat să intre în casă. Nu după mult timp, au auzit zgomotul făcut de roabă. Au ieşit. Ion le-a povestit că n-a putut să doarmă de muştele care îl tot ciupeau. Ana le-a servit câte o ceaşcă de cafea şi şi-au reluat vechile activităţi.
- Mai sunt vreo şapte roabe! spune la un moment dat Ion.
S-a dovedit a fi doar cinci. Ana i-a lăsat pe bărbaţi să termine de transportat şi stivuit lemnele şi ea a plecat la bucătărie.
Era cald, obosiseră... Invitaţi la masă, cei doi n-au fost în stare să mănânce aproape nimic. Ion a băut două căni cu vin în care şi-a turnat puţină apă minerală, apoi a plecat.
În mijlocul curţii rămăseseră două grămezi de rumeguş. Ana se uită la barometru. Nu anunţa ploaie, chiar dacă muştele l-au necăjit pe Ion. Spuse că se va ocupa dimineaţă de adunatul şi depozitatul rumeguşului. Era prea obosită.
A doua zi, de dimineaţă, Ana mătură curtea şi umplu doi saci de plastic cu rumeguş. Pe la 11 a avut o stare de nelinişte... Se gândea că era posibil să fi răcit în magazie. Transpirase şi stătuse cam mult în curent.
Femeia a intrat în casă, a luat o aspirină, a pornit laptopul să asculte Radio România Actualităţi online, s-a acoperit cu o pătură. La un moment dat, n-a mai auzit nimic. Aţipise.
Când s-a trezit, nu se simţea bine. A mâncat câteva fructe, era foarte cald. Nu a mai mers să adune rumeguşul rămas. A oprit laptopul şi a rămas să mediteze în liniştea şi răcoarea camerei. Oricum, în starea în care era, orice mişcare o deranja.
Câteva tunete au trezit-o din meditaţie. Fereastra camerei în care se odihnea dădea spre sud. Nu vedea nici un nor.
A ieşit. Pe partea de sud, cerul era senin, dar în rest era negru. A făcut câteva fotografii şi a fugit la barometru. Presiunea atmosferică era la limita de vreme bună.
A dus un sac cu rumeguş. Când a revenit după al doilea, vântul a început să sufle cu putere. Se îndoiau şi se răsuceau pomii. Ana a alergat să închidă ferestrele şi să adune ceea ce se putea uda de prin curte.
Trenul a sosit cu întârziere. Ana şi-a spus că a trecut puţin peste ora 3. A acoperit cu un sac de plastic roaba în care se afla rumeguşul cernut şi a fugit în casă.
A început să picure şi de afară se auzea un zgomot neobişnuit. Fiind descărcări electrice, Ana s-a gândit că e mai bine să scoată din priză laptopul. Când s-a aplecat, o bucăţică de grindină, cât un bob de mazăre, a căzut pe covor. Fusese atât de concentrată să strângă lucrurile din curte că nici nu observase grindina.
Privi pe geam. Poaia cu grindină de dimensiuni mici răpăia pe frunzele pomilor şi plantelor pe care ea le îngrijea cu pasiune. A făcut câteva fotografii prin fereastră. Curtea era plină de boabe de grindină cât mazărea. Apa de ploaie ducea frunze, crengi, mere mici căzute în timpul furtunii, piersici verzi... Toată nebunia a durat mai puţin de o jumătate de oră. 
Ana a ieşit să vadă urmările ploii. Încă mai erau boabe de grindină netopite. Pe cimentul din curte erau fragmente de frunze, în special de viţă de vie. Erau şi câţiva ciorchini rupţi. În mişcarea spre poartă, apa a deplasat aşchiile care rămăseseră pe ciment. Ici, colo, câteva piersici necoapte rămăseseră nemişcate. Sub mărul de vară era ceva mai colorat. Au căzut, antrenate de vânt sau ploaie, multe mere. Unele de spărseseră în momentul în care s-au lovit de trotuar. Altele fuseseră deplasate de apa care se scurgea spre poartă. Cele mai mari au rămas pe loc, oprind crenguţe şi frunze.
Femeia ieşi în stradă. Nu era nici o vecină cu care să vorbească. Pe mijlocul străzii cândva asfaltată şi îngrijită, curgea apă. De când se oprise ploaia, debitul apei se micşorase. Ana voia să vadă râul. Era destul de mare. Apa căra peturi, bucăţi de lemn, cutii, ambalaje..., ca de cele mai multe ori când ploua. Nu era tulbure cum fusese în urmă cu ceva vreme.
În mai puţin de o oră, cerul s-a degajat, iar soarele ardea. Rumeguşul nu mai putea fi depozitat. Trebuia să se usuce şi abia după aceea să fie dus în magazie.
- Mircea, eu merg să văd ce au fotografiat tinerii. Nu pot să adun rumeguşul.
- Bine, Ană! Eu mă uit la televizor, să văd cum a fost pe la alţii.
Ana intră în casă şi porni laptopul. Era curioasă să vadă ce fotografii au postat prietenii ei din oraş. Cea mai interesantă fotografie a fost făcută de un băiat care locuia le bloc. „Prinsese” un fulger. Celelalte fotografii era comparabile cu ale ei. 
În acea seară nu a mai ieşit la poartă. Facebook-ul din stradă, aşa numeau vecinele adunările lor de la poartă, funcţiona în special dimineaţa. Până atunci, toată lumea aduna informaţii de la televizor, de pe internet sau vorbind cu rude şi prieteni.
Ana vedea partea bună a ploii. Grădina ei se înviorase. Va face ordine în dimineaţa următoare!
Maria Tirenescu, (Cugir – Alba)

PRIVESC DE PE NORUL DE FUM ALB
Las trecutul dar nu-l scap din vedere
nu mă culc pe-o ureche,
 
stau și privesc de pe norul de fum alb
pofta desfășurării unor evenimente,
totul depinde de cunoașterea lor
de implicarea în ceea ce facem.
 
Intră și tu în joc
în aripa mea de zbatere,
rămâne lipită de coaja gândului
încrederea în adevăr
și nu-i cunosc gustul.
 
Tu știi cum încerc imposibilul,
dau din coate și mă prefac victorios,
lupta cu pereții nopții
nu se lasă stăvilită.
 
BOLNAVI DE MĂREŢIE
Din mâinile tale se înalță coloane de piatră
lei sălbatici privesc de pe capiteluri
întinderea pe care se sprijină cerul
 
bolnavi de măreție
pierd cruzimea de fiară, sunt un simbol
a ceea ce omul vrea să îmbrace
pentru a deveni un mic Dumnezeu.
 
Nu cred că există altă viață
nici nu-mi închipui
morții învie numai în libera credință
care nu cere dovezi.
 
TE AŞTEPT ÎN GĂRILE TIMPULUI
Trec prin pădurile dese spre izvoarele norocului,
copacii prind în coroane de foc bolta cu stele,
tabloul agățat de pereții la orizont
respiră aerul sidefat al dimineții.
 
Trăirile luminate-n adâncul silabelor
din visele măcinate de morile de vânt
se ascund în cuvinte înflorite-n salcâmi,
parfumul dulceag se ridică din văi.
 
Primăvara se lasă îmbrățișată de drumuri,
acoperă inimile cu adieri de vânt,
ochii tăi se zbat în orbite,
fotografiază lumea în culori aprinse,
eu mai degrabă îi privesc și sper.
 
Prin gânduri trec trenuri inexistente,
te aștept în gările timpului
acolo unde odihnește și Dumnezeu
cu dorința de iertare.
 
Mă împac cu mine, beau vinul său
și mă scald în liniștea apusului,
cade înserarea peste fântânile dorului,
mă rup de urmele trecutului
cu o rugă în liniștea durută-n suflet,
pictez chipul tău în culorile mării
care mă lasă la țărm.
 
CERUL RĂSTURNAT
Imaginea cerului răsturnat în apă
în care mi-am turnat gândurile, să le văd
cu despărţirile de trup cu tot
mă fac să uit de unde răsar stelele.
 
În palme amestec prezentul cu trecutul,
le las săpate în primăvara la care lucrez,
pun seminţele să-mi rodească viitorul
şi stau la umbra poeziei cu o hârtie albă
în care să-mi împachetezi sufletul.
 
TE ÎNCHIZI ÎN EMOŢII
Frământ cuvintele ca pe o cocă de pâine,
cresc în ochii mei şi dospesc frumos,
nu-mi spun tot ce trebuie.
 
Noapte de noapte cu stele cu tot
mă bântuie întrebările,
m-am întors din înţelesul curbat
a ceea ce nu se pricepe uşor.
 
În memorie casetele gândurilor viitoare
aşteaptă să fie deschise,
o ambiţie se naşte din senin
purtată de zâmbetul jucăuş al fetelor.
 
Pereţii zilei de mâine răsuflă uşuraţi,
vânătoarea de fluturi a încetat,
pe sânul tău s-a aşezat un ochi de păun,
eu îl privesc şi nu se mişcă,
savurează mirosul.
 
Te închizi în emoţii,
nu ştii cum să ţii picioarele,
îmi urcă ochii mai sus de genunchi,
te temi de ceva,
mă tem de altceva
şi ne împăcăm din priviri.
 
ÎMPART CU VOI TIMPUL
Mi-am întors capul pe linia dreaptă
fără să ştiu că n-am voie,
trebuie să privesc numai înainte
altfel mă cuprinde teama
şi văd ce nu-i de văzut.
 
Gândurile celorlaţi au aripi şi ele
aşa cum cred că şi ale mele au,
mă mănâncă palmele şi ceva nu-i bine
banii dacă-i am, sunt o sărăcie a spiritului
dacă nu, un târâş de reptilă prin viaţă.
 
Împart cu voi cei care mă ştiţi timpul,
fiecare ascundeţi câte o taină,
nu mă las nici eu cercetat,
încerc să opresc vântul cu păsările
care-mi ciugulesc destinul din palme
şi nu mă ajută nimeni.
Trupul fuge de mine
 
A fost o umbră vâscoasă și curgătoare
întoarsă din drum,
am rămas cu fața la peretele zilei de ieri
unde liniștea e pătrunsă de dureri
și nu există nicio teamă de singurătate
înțelesul cuvintelor se pierde prin hârtiile albe.
 
Am încercat să ascund ceea ce cred important
și asta nu se poate,
vreu să mă exprim direct, cu bucurie
încât să mi se înece orice suferință
în sângele inimii cu mușchii de sticlă.
Trupul fuge de mine, alerg după el
mai repede decât moartea și nu vede nimeni.
 
Bulversat de la o îndoială la alta de adevăr
am rămas cu ochii peste tot și nicăieri,
de mă tem de mine.
 
Împătimit de cuvinte cu tăiș ascuțit
intenționez să mă apăr cu ele
de rău voitori.
 
O ușe s-a deschis și am văzut înăuntru,
dar nu am curajul să intru
aștept timpul să-mi facă vînt.
Aştept
 
Noaptea mea este egală cu noaptea ta
ne acoperă pe amândoi,
pe câmpul de luptă dintre viață și moarte,
curge cu o aroganță umbroasă.
 
Luceafărul căzut lângă o fântână
își toarnă apă-n cap,
apoi se lasă furat de inălțimi și pornește
prin tunelul singurătății albastre.
 
Nesfârșitul spiral al drumului început
face inimile să viseze,
stau și-i privesc sclipirea rece,
mă dezbrac de admirația hainelor răcoroase
și trupul tău e de stafie albă
viclean și jucăuș prin aer.
 
Dimineața ne trezește cu bătăi în geam,
masa se mută din loc la fereastră,
între mine și tine curge un izvor
pe care îl aud șipotind și aștept,
aștept ochii tăi să-mi spună
ce facem cu primăvara.
 
MI-E MULT MAI SIMPLU
Până să-mi depășesc limitele, nu e mult
tu nu crezi că pot,
nu am nevoie decât de liniște.
Primăvara asta este propice
și tu știi
că nu mă lovesc de margini necunoscute,
am în sânge răbdarea și imboldul oportun
ce nu dispar.
 
Deschid porți chiar când sunt încuiate,
trec fără să las urmele să vorbească
îmbrac hainele nopții și ziua la amiază
fără să fiu bolnav,
dar totul se poate desfășura altfel
când tu vrei altceva.
 
Mi-e mult mai simplu
să-ți pun iubirea în cuie la perete,
să o răstignești singură seara
atunci când nu mă privești drept în ochi
și plec robit de-un dor nemărginit.
 
PRIMĂVARA-MI SEAMĂNĂ-N GÂNDURI
Cine-mi adaugă primăvara pe umeri,
știe cum o vindec de resemnări
și împart cu ea tot ce am agonisit în iarnă,
port în inimă, în ochi și-n piele,
rămășițele unor magice iubiri
care înfloresc odată cu pomii,
capătă seva de pământ reavăn,
de suflet înfrunzit.
 
Primăvara-mi seamănă-n gânduri
dorințele purtate–n buzunare, semințele
de sub coaja acestei lumi în germinație
și nu se întâmplă nimic necurat ori obscur.
 
Mă caut în ceea ce nu pot să mai fiu,
în minunea fiecărei frăgezimi de lujer,
în cântul păsărilor năvalnic de bucurie
și nu găsesc simbolul cuvintelor potrivite.
 
Oricum cine-mi adaugă primăvara-n priviri
știe că ochiul nu mă înșală
și o trăiesc cu trupul înmiresmat.
 
ÎN ORAŞE DE NORI
Îmi închid tăcerile-n casă,
cobor scările şi-mi fac drum spre viitor,
mă aşteaptă tronsoane de necunoscut
cu orizonturi înălţate din ape.
 
Gândurile nu mă lasă singur şi ascult,
drumurile mă cheamă din copilărie
în oraşe de nori fugari
în care mă dezbrac de amintiri
şi locuiesc în cuvinte.
 
Însoţeşte-mă la micile plăceri
rupte din calendarul de zi,
mă las înflorit de atingerile-ţi calde
ca într-o noapte se sânziene.
 
ÎN REST TOTU-I NORMAL
Când sunt păcălit
mă simt atins în ceea ce nu se vede,
în rest totu-i normal,
nu lovesc în cei ce sunt altfel.
 
Nu întrec măsura,
nimic nu mă face să dau din mine
ura ce m-a bântuit cândva.
 
Ce se integrează-n credinţă
rămâne-n suflet ca un dat,
niciodată n-am să mă dezic.
 
Iubirea se-nfiripă într-un contur,
un cerc din care nu pot scăpa uşor,
o păstrez numai pentru mine,
e o comoară care se fură
fără să ştiu.
 
E ca o floare ce se ofileşte
când n-am grije şi vremea-i potrivnică,
o văd cum se pierde
şi n-am ce să-i fac.
 
Nu aştept să se întâmple,
întreţin flacăra când arde,
scriu poeme lângă foc
ţi le ofer să le cânti.
 
Nopţile-şi aprind stelele,
sub ele oraşul ne primeşte
cu vechile iubiri.
 
URME NEŞTERSE
Întunericul din mine s-a scurs,
în trupul cu sângele celui întors din uitare
se nasc alte îzbânzi.
 
În memorie sunt setate legături de viaţă,
gândurile trec pragurile impuse,
în urma lor se deschid ferestrele.
 
Intră aerul proaspăt al dimineţii.
 
Clipele îşi caută echilibrul la înălţime,
pe pământ zilele îşi rod unghiile în aşteptare.
 
În camerele goale se mută tăcerea,
citesc în oglinzi temerea de un neprevăzut lacom,
răsfoiesc trecutul din paginile galbene
până se înserează pereţii
şi icoanele clipesc din ochii luminoşi
cu lacrimi mirositoare a mir.
 
Se strâng iubirile din amintiri
în bucle de timp
care rămân înduioşate pe loc
urme neşterse.
 
TU NU ŞTII
N-am să te iubesc când plâng arinii
În serile cu macii somnoroși,
Ci-n zile când lacrimi varsă crinii
Și ochii înoată-n verde de frumoși.
 
Am să te iubesc mai pe-ndelete
Când cerul cade-n iureș peste flori,
De stele-ți coboară lin în plete
Cu raze-ntr-o cunună de culori.
 
Mereu o să îți spun ce n-am mai spus,
Poeme dulci cu soarele-n priviri
Când în crepuscul roșu la apus
O să te sărut și iar o să te miri.
 
În grădinile cu mere date-n pârg,
N-am să te las să nu proptim un trunchi
Cu brațele să te cuprind cu sârg,
Să simt iubirea până în rărunchi.
 
Tu nu știi, de buzele-ți cărnoase
Nu mă mai dau întors acasă
De-a pururi vara-i pătrunsă-n oase,
Noaptea albă-i proprietăreasă.
 
LA PORŢILE ORAŞULUI
Mă caut pe unde n-am fost niciodată,
nu știu să-mi găsesc în altă parte rădăcini,
rămân în colțul ignorat al acestei lumi,
să mă vindec de toate furturile celor veniți pe cai mari.
 
Orașul îndrăgostit își plimbă străzile
pe sub balcoanele pline de flori,
nicio iluzie,
doar încredere și voință,
niciun scenariu nu-i benefic, nici adevărat,
doar amenințări fățișe.
 
La porțile orașului grăbit în viitor
bat saltimbanci și oameni de bine,
semănătorii de vrajbă vor fi luați de furtună
își vor găsi cerul în mocirla vremii
fără urme de stele.
 
AUD ŞI VĂD TOT CE NU SPUI
Dintre toate întâmplările pe care nu le uit
tu ești cea mai aproape
și crezi că așa este normal,
nopțile nu sunt albastre, nici de mătase,
ci întunericul din noi.
 
Dragostea noastră a prins flăcări
și arde cu focul din inimi
nu știu dacă se va stinge, poate niciodată,
tu crezi asta.
 
Eu aud și văd ce nu spui,
dacă n-ar fi podurile de trecut peste neant
aș rămâne în ochii tăi
un copac cu rădăcinile-n cer
și ramurile pe pământ.
 
DRAGOSTEA MEA CÂT UN POEM
Tu nu știi
și nici aceste cuvinte scrise
în care-mi tremură sufletul,
nu spun cum se strâng dorințele la mai mulți
în sângele meu.
 
În stabilirea echilibrului
mâinile le așez pe capul fiecăruia,
este o mângîiere
pentru ceea ce nu am putut să fac mai mult.
 
Iertarea-mi stă în genunchi,
iese din adâncul inimii întreagă
ca un fruct,
și-l pun pe masa voastră
să-l împărțiți frățește.
 
Nu am nimic altceva mai de preț
decât dragostea mea cât un poem.
 
ÎN CASA SPAŢIOASĂ ŞI PUSTIE
Se înserase în priviri
în casa spaţioasă şi pustie
cu pereţii de sticlă, femeia se spovedea la lună
pentru umbra singurătăţii ce-i nesocotea frumuseţea
şi se lăsa sedusă de luceafăr.
 
Era o domniţă modernă cu dresingul plin
şi cu sufletul topit în linişte,
aştepta cu braţele-n aer să se deschidă norii,
să treacă desculţă şi goală într-o altă lume
în care să-şi dăruiască preaplinul
împlinirii în dragoste şi suferinţă.
 
Luceafărul o ademenea cu raze de nichel
nu mai putea suporta înstrăinarea
şi adormea cu gândul la un făt frumos real
care nu mai venea.
 
CAUT MAI DEPARTE LUMINA
Când am părăsit pe cel care am fost
nimeni nu s-a împotrivit,
crucea mi-am luat-o cu mine pe umăr
să nu moară nimeni nevinovat
şi o vreme n-a murit.
Apoi au murit câţiva care se aşteptau,
nu-şi mai puteau duce crucea, erau bătrâni,
nu m-am întors să văd ce şi cum.
A trecut peste mine tăvălugul anilor cu urme cu tot,
mă strigă-n memorie toţi cei care i-am lăsat acasă
şi mi se lasă o ceaţă pe ochi de dor.
Sunt un altul acum, cu alte drumuri în picioare,
nu înţeleg funiile care mă trag înapoi
şi nici dacă greşesc distanţa faţă de orizont,
oricum sunt legat ca fiecare de un destin
ca trupul de suflet
şi nu pot sparge tiparul în care-s turnat
cu întunericul din care vin,
caut mai departe lumina.
 
OAMENII NU MĂ ŞTIU
Mă întorc în trup desculţ de încălţările nopţii,
nu mai am timp de îndreptările propuse,
am rămas închis în cercurile concentrice,
să nu mai pot depăşi propriile limite.
Oamenii nu mă ştiu,
oraşul mi-e străin,
nu se mişcă liber nicio idee,
nu suferă nicio înfrângere
o bătaie din aripi rupe aerul,
nu-i nicio pasăre pornită în zbor.
 
Cineva îmi suflă-n timpanul urechii,
să aud cum se apropie depărtările cerului
şi intră fiorul sub piele
ca un tunet în clopotele sparte.
 
Dimineţile aşteaptă cu rubinul pe buze
ploile verii să înlăture praful
de pe catapeteasma pământului,
dar totul e o iluzie.
 
METICULOS ÎN TĂCERE
Nu pot merge mai departe
rămân într-un fel de meditație
care nu mă recunoaște la prima vedere.
 
Mă împotrivesc,
dar nineni nu-mi face pe voie
lucrurile au mersul știut dinainte.
 
Ce se impune rămâne stabilit
nu are rost să încerc altceva potrivnic
rămân meticulos în tăcere.
Iubirea este o față atât de ascunsă
pur și simplu mă macină
se-ntoarce nerostită în ochi,
e ca o apă care seacă pe arșiță, apare iar
și începe să curgă.
 
Noaptea se-ncinge vâlvătaie
de n-o mai poți stăpâni așteptând,
îi simți gustul de zahăr
și n-o poți aduce la mal.
 
Dimineața lângă cafeaua fierbinte
ai gândul plecat
și nu te trezești din visare
deși asta vrei.
 
Cei din jur te privesc mirați
câmpul tău vizual este gol
orașul nelocuit.
 
NU NE FACEM ILUZII
Rar vine acasă
nimeni nu știe când,
mă privește cu ochi de câine.
 
Nu spune mare lucru
tace ca o umbră fără contur,
împăturim timpul și-l folosim gol,
ne cunoaștem demult ca doi străini
care-și studiază gesturile și mimica
și se plictisesc reciproc.
 
Plecăm în grădina cu meri,
ne intră-n urechi zumzetul albinelor harnice,
ne prindem de mâini fără convingere
și strivim frumosul privind în depărtare.
 
Seara sosește pe nesimțite,
crepusculul tinde să ne ia ochii,
infinitul face abuz de necunoaștere.
 
Pe întuneric n-am simțit nimic
doar un somn agitat, treziri dese,
dimineața trece repede dezbrăcată de așteptări
cu o cafea fierbinte.
 
Nu ne facem iluzii
ca să nu ne întristăm,
pătrundem în interiorul adânc al sentimentelor
și le exprimăm vinovați.
 
UN FEL DE PROTEST
Îmi umplu libertatea cu frustrarea voastră
care nu se manifestă,
mă prefac în biruitor de ocazie.
 
Strigătele mele în portavoce
mă fac un om al străzii auzit,
dar am obosit la gândul inutilității
și tu devii nervoasă că te-am părăsit.
 
Am ieșit dintr-o cușcă cu ușa deschisă,
nu mă gândesc să obțin vreo recunoaștere
dintr-o scenă de teatru absurd
în care împart semenilor zâmbete la liber
fără conținut.
 
Port haine de măscărici al iernii
într-un câmp delimitat de întuneric
torn cuvintele în slogane de năruire
a ordinii care mi se pare falsă.
 
Sunt gata de răzmeriță cu cine mă contrazice
privesc puterea cu ochi de sentință
nerăbdător să eliberez totul
de regulile prost instaurate.
 
NEGUSTOR DE SENTIMENTE
Lipsit de experiență
ascultam cu răbdare pe fiecare interlocutor
și-i analizam spusele la rece,
 
acasă în perioadele de meditație profundă
mă exceptam din subiectele discutate
c-un ochi dinafară.
 
Noaptea era un teren propice de aventură,
practic o plăcere de a mă instaura
în inima unei femei
uitată ca o umbrelă
undeva într-un colț al străzii.
 
Atâta vreme cât lucrurile nu se complicau,
să nu mai știu unde începe și se termină
euforia care naște probleme,
eram un negustor de sentimente
care trăiesc și mor ca fluturii.
 
PLOPII ŞI TEII
Am numărat plopii şi întâmplător erau fără soţ
ştiau ei ceva poetic din trecut.
 
Vroiau să-mi spună despre efemer
dar s-au mulţumit să suspine din frunze,
să nu mai aştepte şi au plecat de pe străzi
fără să-i vadă nimeni cum plâng neînţeleşi.
 
Degeaba întorci capul, farmecul s-a pierdut
nici măcar teii pe care i-au întâlnit
nu mai aveau floare,
nici tu nu mai erai la izvor pe prund,
doar o batere de vânt prin gânduri
fără armonia pădurilor
acum retezate de vremuri potrivnice
cuvântului adormit între brazdele morţii.
 
Lacul a secat, nu mai e niciun rai
cu cetină putrezită de brad
şi fără leagănul codrilor seculari,
stelele-n cer ard şi se sting.
Nicolae Vălăreanu Sârbu (Sibiu)
 
 
 © Copyright 2009-2017, Revista ZEIT, un produs al  Editurii ZEIT    Termeni şi condiţii