ISSN 2065 - 8885 Caută in site :   Cauta

REVISTĂ DE CULTURĂ ŞI ATITUDINE     ANUL 9 NR. 102 (Aug  2017)
 
 EDITORIAL
TIMPUL PĂRERILOR
Se spune că vara nu este foarte prielnică scrisului, datorită valurilor toride care ne inundă fiinţa, însă nu este vreme de vacanţă a creaţiei, întrucât orice clipă înseamnă un nou început şi un inevitabil sfârşit. Cu toate acestea, oameni animaţi de frumuseţea cuvintelor înveşnicite pe hârtie, nu contenesc să-şi consume neuronii pe altarul cărţilor, fie clasice, pe care oricine le savurează fineţea imaculată, fie cele pe suport electronic, care se încadrează bine în peisajul tehnologiei actuale. Indiferent de tipul suportului, cartea rămâne hrana de bază a spiritului, pentru că un spirit neevoluat, needucat, va trage după el, în jos, şi trupul. Un spirit bolnav nu poate aduce sănătate trupului şi, mai mult decât atât, trimite individul spre dezumanizare, spre latuta pur biologică, un regres având consecinţe grave.
 INTERVIU
VOI SCRIE CÂT LUMINA ÎMI VA DĂRUI INSPIRAŢIA – SCURT INTERVIU CU POETUL LUCA CIPOLLA 
Luca Cipolla s-a născut pe 17 nov. 1975 şi este angajat al unei societăţi a cărţilor de credit. Este cetăţean italian, locuieşte la Milano, dar activităţile profesionale l-au adus des în România. Pasiunea către scris, către versuri îşi are rădăcinile încă din adolescenţă, iar contactul cu România i-a mai scos în evidenţă încă o latură deosebită şi anume pe cea de traducător. Colaborează în prezent cu numeroase publicaţii literare de limbă română şi participă cu maxim interes la diverse competiţii literare.
Stimate d-le Luca Cipolla, pentru început aş dori să ne spuneţi dacă vorbim de un pseudonim literar, sau pur şi simplu acesta vă este numele.
Luca Cipolla este numele meu adevărat.
Am înţeles că încă din adolescenţă cochetaţi cu versurile. De unde această pornire, cine a fost persoana care a reusit să vă canalizeze energia creatoare către versuri?
 CĂRŢILE ZEIT
ŞCOALA NONVIOLENŢEI. ÎNDRUMAR DE ACTIVITĂŢI ŞCOLARE ŞI EXTRAŞCOLARE ÎN DOMENIUL DEZVOLTĂRII ABILITĂŢILOR DE VIAŢĂ ALE ELEVILOR, DE ELENA MATETOVICI
Viaţa şcolară, cu toate eforturile care se fac prin educaţie, nu poate fi ferită de violenţă - fenomen viral, împotriva căruia este imperios necesar să acţionăm cu tact, cu înţelegere şi cu metodă, conştientizând complexitatea lui şi faptul că nu este un atribut şcolar, ci din păcate unul caracteristic fiinţei umane, în general.
În şcoală apar frecvente cazuri de hărţuire, violenţă verbală şi violenţă fizică în rândul elevilor, care sunt din ce în ce mai greu de contracarat cu instrumentele şi metodele clasice utilizate în orice şcoală de-a lungul timpului până în prezent.
Temele suplimentare despre violenţă din cadrul orelor de dirigenţie, consilierea psihopedagogică individuală, şedinţele şi lectoratele cu părinţii, discuţiile cu invitaţi de la poliţie, acţiunile coercitive de genul mustrărilor, avertismentelor, amenzile, notele scăzute la purtare, eliminările, exmatriculările, transferul disciplinar, scoaterea în faţa clasei/careului, gazeta Aşa Da, aşa NU şi altele par a nu da roadele scontate iar profesorul şi şcoala rămân dezarmaţi în faţa fenomenului, plasându-se deseori în situaţii dificile, marcate de desuetitudine şi ineficienţă.
 REVERENŢE CRITICE...
URSULEŢUL DE PLUŞ, POVESTIRI PENTRU COPII
Daniela Tiger, pseudonimul literar al Danielei-Doina Pîrvulescu-Bușcu este o scriitoare ce și-a manifestat talentul atât în domeniul poeziei, cât și în domeniul prozei. În ceea ce privește lirica, Daniela Tiger are deja o experiență frumoasă, publicând cinci volume de versuri care au avut impact asupra cititorilor. Pe tărâmul prozei, autoarea debutează cu volumul de povestiri intitulat Ursulețul de pluș, o carte destinată copiilor. Acest compartiment al literaturii pentru copii nu este un segment exploatat de scriitorii români contemporani din variate motive, dar autoarea are îndrăzneala să scrie povești pentru cei mici, și fără nici un fel se subiectivism, îmi permit să afirm că dovedește un real talent.
Literatura română pentru copii a suferit după anii '90 de lipsa creațiilor, explicația fiind de natură extrinsecă, deoarece dispariția marilor edituri care se ocupau de tipărirea cărților pentru copii a dus implicit, la împuținarea creațiilor în acest sector al literaturii. Bineînțeles că această motivație nu este suficientă, ci poate fi extinsă și la nivel motivațional, fiindcă literatura adresată copiilor nu poate dispune de un sistem coerent al marketing-ului publicitar ca în cazul prozei sau poeziei destinate publicului matur.
 SPIRITUALITATE
DUALITATEA VIAŢĂ-MOARTE
Oamenii se tem de moarte, ştiind că aceasta este clipa când vor pleca departe de cei dragi, când toate credinţele lor de până atunci se vor adeveri sau nu, când vor fi nevoiţi să-şi privească făţiş conştiinţa, să regrete răul făcut în timpul vieţii şi să se confrunte cu o durere inimaginabilă. Mulţi au încercat să obţină dovezi ale desprinderii sufletului de trup, apelând la tehnologia ultramodernă de astăzi, la cunoştinţele acumulate până în prezent, la intuiţie, credinţă şi la orice le-a stat la îndemână. Teorii sunt multe, dar şi întrebări fără niciun răspuns.
 ÎNVĂŢĂMÂNT
EDUCAŢIA OFERITĂ ASTĂTI PREGĂTEŞTE ELEVII
PENTRU ZIUA DE IERI SAU PENTRU CEA DE MÂINE?
“Schimbarea este legea vieții. Iar cei care se uită doar în trecut sau în prezent,
cu siguranță nu vor observa viitorul.” (John F. Kennedy, 1963)
Acuze nesfârșite asupra modului în care se desfășoară procesul instructiv-educativ astăzi. Fie că elevii de azi sunt “mai proști”, pardon, mai puțin deștepți decât copiii altor generații, fie că profesorii nu mai sunt cei de altădată, ba chiar că, în preuniversitar ajung cei care nu stăpânesc foarte bine continuțul științific, fie că, de fapt, societatea nu mai oferă valori sau modele demne de a fi urmate, că se promovează ideea că poți avea bani și fără să înveți. Adulții zilelor de astăzi sunt copiii generațiilor care au crescut cu “merg la grădiniță să mă fac o doctoriță”; astăzi… se reduce la “Ce vrei să ai ?” sau “Cât vrei să ai?”, respectiv “când termin școala plec la Spania sau la Italia.”
Este foarte ușor să-ți dai cu părerea și e și mai ușor să o faci când habar nu ai cum este să te afli astăzi în fața unei clase de elevi.
 REPERE...
OMUL MODERN ŞI CERCUL SĂU VICIOS-SUGRUMĂTOR
Pretutindeni și în tot momentul constați că omul zilelor noastre se zbate din răsputeri să-și taie craca de sub picioare. Ăsta să fie mult trîmbițatul progres de către toți participanții la comedia vieții (politicieni, strategi, afaceriști etc.), ori pedeapsa lui Dumnezeu așa cum decretează neîncrezătorii (înțelepții, misticii, exaltații) în corectitudinea drumului urmat de omenire?! Adevărul este undeva la mijloc. Sigur că omenirea nu poate să stea cu mâinile în sân și să aștepte ca para mălăiață să-i pice-n gură (de altminteri, apostolul Pavel spune răspicat în 2Tesaloniceni 3/10: „Cine nu vrea să lucreze, să nici nu mănânce!”), căci dintr-un atare efort conștient și colectiv s-a întrupat indiscutabilul ei progres material. Dar tot atât de adevărată este alarmanta sa involuție moral-spirituală, lumea zilelor noastre fiind doldora de necredință, minciună, hoție, ipocrizie și cruzime, într-un cuvânt de răul în expansiune.
Eu, cel puțin, sunt de-a binelea buimăcit când văd că-n România toate s-au dat peste cap (deopotrivă planul exterior și cel interior) și că grosul semenilor noștri nu numai că nu-și bat capul cu repunerea lor pe picioare, astfel ca binele să nu mai fie răul machiat și minciuna bine ticluită să nu mai dea cu tifla adevărului, ci caută din răsputeri ca, prin progresiva lor distorsiune,  să se adapteze la profunda distorsiune a mediului din care fac parte, contribuind în acest chip la continua degradare a condiției umane, în general, a românismului, în special.
 ATELIER
CARTEA - NESFÂNTUL MEU ZIDAR
o viaţă-ntreagă-ncape într-un vis
şi tragedii cumplite-s înghiţite-n ceaţă
ar dispărea calvarul – dacă n-ar fi scris
deci scrisul e calvar -  iar fila-i viaţă
 
din stihuri curge sângele-umilirii
din stih se întrupează uri – iertare
dar cartea nu dă izbăvirea prin uitare
ci răstigniri pe crucea amintirii
 ATITUDINI
„SUNTEM PROȘTI ȘI NE MERITĂM SOARTA...”
Nu știu de ce dar atunci când îmi propun să scriu despre ceva frumos, plăcut, despre iubire, odată ce ies afară mă încarc plină de energie negativă, asta dacă nu deschid televizorul. Și îmi propun de fiecare dată să nu mă schimb, să fiu eu așa cum sunt înțelegătoare, plină de cuvinte de alinare și înălțare spirituală pentru cei care își doresc acest lucru, făcându-mă să cred în filosofia pedagogului J. J. Rousseau precum că „omul este bun de la natură, dar societatea îl corupe”.
De pildă de un an și ceva este o patroană care-și tot face de lucru la blocul nostru, neanuțând pe nimeni, trezindu-ne la întreținere cu prețuri de trei ori mai mari decât prețul pieței pe care suntem obligați să le plătim și mai grav este că nu eliberează niciun fel de certificat de calitate. Încearcă oamenii să stea de vorbă cu ea, dar parcă e stană de piatră, te sfidează pur și simplu. Mai mult decât atât dacă vin cei de la Primărie, după mai multe sesizări îți spun sec și deranjați că i-ai deranjat că dacă te simți nedreptățită să-i dai în judecată. Chiar odată, mergând să-mi iau copilul de la grădiniță, era o femeie care i-a spus că trebuia totuși să fim și noi anunțați de aceste prețuri exorbitante, la care acea individă a societății noastre, moderne, contemporane și democratice a sfidat-o total, lăsînd-o să vorbească singură să pară că femeia e nebună.
 © Copyright 2009-2017, Revista ZEIT, un produs al  Editurii ZEIT    Termeni şi condiţii