ISSN 2065 - 8885 Caută in site :   Cauta

REVISTĂ DE CULTURĂ ŞI ATITUDINE     ANUL 9 NR. 104 (Oct  2017)
 
 EDITORIAL
CE FACEM CU TRADIŢIA?
Se spune că Brăila este un oraş vechi, atestat documentar de mai bine de 600 ani, iar dacă e să ne aventurăm pe firul istoriei, aşezarea se trage de pe la anul 5000 î.Hr., din marile epoci ale preistoriei. Aici intervine nu numai spaţiul geografic, pentru că, nu-i aşa, Dunărea a constituit de fiecare dată leagănul şi firul civilizaţiilor, dar şi anume specific, acel „ceva” pe care numai brăileanul îl poate simţi.
Tot istoria este martora atâtor evenimente care au marcat fiecare în felul lor existenţa locuitorilor urbei, precum şi activităţile de bază ale acestora. Aflată din toate punctele de vedere la răscruce de drumuri, Brăila a acumulat în timp esenţa multor etnii, lucru care transformă oraşul într-un spaţiu multicultural. Pecetea trecutului este omniprezentă, doar că o localitate nu se poate dovedi vrednică de viitor numai prin prisma a ceea ce fost. Desigur, există o preocupare firească – mai mult reflexivă – în derularea existenţei, numai că prezentul, aşa cum se oglindeşte astăzi, dezvoltă o faţetă deloc pozitivă a imaginii cu care brăileanul era obişnuit. Dezvoltarea de la sfârşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec. XX nu se mai reflectă în prezentul care, trebuie remarcat acest lucru, este un imens regres. Nici măcar istoria sau Brăila istorică nu se mai doreşte conservată.
 INTERVIU
DEZVOLTAREA PERSONALĂ, UN PERPETUUM
„PRIMEŞTI ŞI CONTRIBUI” ÎN VIZIUNEA DIANEI RĂCEALĂ
Diana Răceală este licențiată în psihologie și are o bogată experiență în domeniul resurselor umane. Susține cursuri pentru ocupația de Consilier pentru dezvoltare personală, contribuid astfel la consolidarea acestui domeniu în România. Are practică în terapii spirituale (holistice). A terminat NLP Practitioner și în iulie va termina master NLP Practitioner (consilier integrativ NLP). A participat în bootcamp, la Speaker mastery cu Andy Szekely. După ce a urmat cursul de consilier pentru dezvoltare personală a conceput un suport de curs care are la bază standardul ocupțional. Îi place să îmbunătățească cursul, aducând tot timpul ceva nou, pe măsură ce ea însăși trece printr-un proces de dezvoltare.
Am invitat-o pe Diana Răceală să ne prezinte domeniul dezvoltării personale, un domeniu despre care se vorbește din ce în ce mai mult la noi în țară.
Stimată doamnă, ce este  dezvoltarea personală din perspectiva dumneavoastră?
Pentru mine dezvoltarea personală înseamnă entuziasm, trăire și curajul de a îmi asuma viața. Înseamnă să citești mult, și în același timp să experimentezi, înseamnă decizii și alegeri înțelepte, și când zic decizii mă refer la trecut, iar când spun alegeri mă refer la viitor. Andy Szekely este unul dintre admiratorii mei. Dezvoltarea personală înseamnă antrenament și presupune contribuție. Pe lângă a citi este nevoie de mult antrenament - citesc și practic pe mine și abia pe urmă pot să împartășesc celorlalți. Pentru că am practicat, am experimentat pot să fiu autentică atunci când spun ceva. Dacă doar citesc, și citesc informație, nu am nici un feed back din afară; neavând  feed back-ul, nu știu dacă este în regulă direcția în care merg.
 CĂRŢILE ZEIT
METODE ACTIVE-PARTICIPATIVE IN REZOLVAREA PROBLEMELOR
DE EXTREME LOCAL, DE VIRGINIA BUNEA ŞI RODICA CIUCĂ, EDITURA ZEIT, BRĂILA 2017
Actualitatea temei derivă atât din cercetările intense care s–au făcut în ultimi ani asupra teoriei şi practicii predării disciplinei matematica, dar şi din interesul acordat analizei matematice în general, în cadrul instituţionalizat al şcolii, în conformitate cu documentele şcolare (curriculum, programe, manuale).
Motivaţia alegerii acestei teme stă în faptul că abordarea teoretică a actului didactic a cunoscut în ultimii ani îmbunătăţiri considerabile, ba chiar reorientări în interiorul principiilor, metodelor şi mijloacelor de învăţământ folosite, încât însăşi partea practică a procesului de predare – învăţare a suportat consecinţele corespunzătoare. Şi cum fiecare profesor are propria personalitate, propriul stil de predare, iar elevii de astăzi învaţă într-un stil nou, este de dorit ca şi dascălul să înveţe să predea într–o nouă manieră, fiindcă numai aşa va reuşi să fie în acord cu finalităţile învăţământului, să formeze un elev ale cărui competenţe dobândite pe parcursul celor patru ani de liceu să îi permită integrarea sa socioafectivă.
 REVERENŢE CRITICE...
FLUTURI DE TRUP, DE NICOLAE VĂLĂREANU SÂRBU
Două sunt reperele principale ale perspectivei lirice din volumul Fluturi de trup – Editura Blumenthal, București, 2015 – al lui Nicolae Vălăreanu Sârbu, sugerate încă din titlul cărții: iubirea și creația. Acestora li se adaugă, pe parcurs, altele, simțite ca ineludabile, impuse de cotidian, între care singurătatea sinelui în lume ori condiția omului, în general.
Cu o empatie temperată, fără efuziuni sentimentale, prin urmare, de obicei sub formă de monolog adresat, poetul – într-un limbaj când grav, când cu note ironic-ludice –, luându-și-o drept confidentă și martor (al zbaterilor sufletești și al observațiilor asupra vieții) pe cea care îi polarizează mare parte din trăiri și care este o prezență continuă în gândurile sale, poetul așadar pornește în prospectarea lumii, de fiecare dată mai bogat cu o zi, remarcă iterativă, matinală, când Dimineața își deschide orizontul convex.
În ce o privește pe cea care se constituie în ax al existenței îndrăgostitului, într-o metamorfoză perpetuă, femeia este, deci, o imagine proteică, sintetizând propriile-i date și pe cele ale lumii pe care o traversează pasul ori doar imaginația lui, vegheată de cel pe care-l identifică: Tu, ce te naști din lumi dăruite…
 SPIRITUALITATE
COMUNICAREA – ARTA MANIPULĂRII
Prin definiţie, omul este o fiinţă comunicativă, care, indiferent de circumstanţe, simte nevoia să-şi exprime gândurile prin cuvinte. Unii dintre noi nu pot trăi dacă nu-şi exteriorizează sentimentele cu ajutorul vorbelor şi, poate mai puţin al gesturilor. Comunicarea, sub toate formele ei, reprezintă mijlocul ideal de socializare, la orice nivel şi în orice spaţiu şi timp, numai că, dincolo de cuvinte, se ascunde, câteodată, un mare mister. Oare, care să fie sensul adevărat al mesajului transmis la un moment dat? Fiecare om percepe şi înţelege altfel, ori aproximativ la fel ceea ce aude şi vede.
Dar comunicarea verbală este un imens ocean de posibilităţi, din care omul se alimentează permanent, făurindu-şi propriul stil şi perfecţionându-şi metodele ori de câte ori are ocazia. Odată cu sunetul, se transmite şi energia, care înmagazinează nenumărate mesaje, ce pot fi descifrate sau nu. Unii dintre noi posedă anumite daruri, când e vorba de comunicare şi de aspectele ei. Învelişul fonic este dublat de o forţă uimitoare, cea persuasivă şi de manipulare. Cei care stăpânesc oratoria deţin şi această putere, pe care şi-o folosesc cu foarte mare uşurinţă atunci când doresc. Interesant e faptul că, puţini dintre noi sesizează obiectivul real al unei discuţii, în spatele căreia aşteaptă răbdătoare o capcană. Sub zâmbetul angelic se poate ascunde un scop extrem de perfid, iar oamenii îi cad adesea victime, fără să realizeze ceva.
 ÎNVĂŢĂMÂNT
JOCUL DIDACTIC ÎN PROCESUL INSTRUCTIV-EDUCATIV
Tratarea diferenţiată a formabililor ţinând cont de particularităţile psihoindividuale vizează creşterea calităţii în educaţie, iar jocul didactic este doar una dintre metodele care au contribuţie semnificativă în acest sens.
Valorificarea educaţională a jocului didactic reiese din faptul că acesta demonstrează cum elementul instructiv-educativ şi elementul distractiv pot fi armonios îmbinate facilitând atingerea obiectivelor didactice. Ajutând la crearea unei atmosfere de lucru relaxantă şi atractivă, jocul didactic reduce uniformitatea şi eventualele blocaje emoţionale, ajută la dezvoltarea deprinderilor necesare în comunicarea elev-profesor şi elev-elev, contribuind la creşterea performanţei şcolare.
Activizarea educabililor este o exigenţă unei societăţi în continuă transformare iar procesul instructiv-educativ trebuie să îi ajute ajute pe actorii educaţionali să îşi dezvolte personalitatea şi să-şi asume responsabilitatea dezvoltării propriei educaţii.
 REPERE...
RELIGIA SAU NEVOIA STRINGENTĂ A OMULUI DE TRANSCENDENT (3)
(ELEMENTE DE FILOSOFIA RELIGIEI)
I. Homo religiosus
Cele spuse despre transcendență și Transcendent ilustrează universalitatea experienței religioase, respectiv nevoia acută de acel Unic, Maxim, Ultim sau Dincolo, care umple și, deopotrivă, dă sens vieții credinciosului și ateului (cazul lui Nietzsche).
Cât privește realitatea Transcendentului, ea ar trebui să fie la fel de evidentă și indiscutabilă, fie și pentru aceea că „lucrurile de care oamenii au nevoie, există realmente”. Or, dacă toți oamenii au nevoie de Transcendent, fapt demonstrat mai sus, atunci trebuie să existe undeva Acel ceva fundamental, care să împlinească această trebuință, chiar și atunci când unii dintre ei nu-L găsesc. Și nu-L găsesc pentru că, negându-I din start existența, El nu poate fi găsit de aceia care, încrezători doar în nihilismul lor și al celor de-o seamă cu ei, nici nu-L caută!
Problema ateismului este următoarea: admite nevoia omului de transcendență, dar nu admite existența Acelui ceva infinit superior omului (ființă, principiu, fenomen, obiect), care poate să-i împlinească trebuința, ceea ce, adaugă Geisler, „reprezintă o cruzime existențială față de o nevoie atât de irevocabilă cum este cea religioasă”.
Inexistența lui Dumnezeu ar fi cu adevărat catastrofală pentru om. Da, căci asta ar însemna nu numai că foarte mulți oameni au fost înșelați, ci că toți marii sfinți din istoria omenirii, ba chiar și Însuși Mântuitorul, s-au înșelat în privința realității lui Dumnezeu. Ceea ce-i totalmente absurd, dovadă că până și marii atei resping o atare ipoteză.
 ATELIER
PARFUM DE EPOPEE
...s-au bătut
cu arme de-oţel
ca de la el pân' la el
şi s-au bătut
cu arme de lut
până iar s-au născut
 
din primăvară
până-n noapte
s-au bătut în vorbe şi-n
şoapte – şi s-au mai bătut
din dimineaţă până-n
iarnă
soare şi lună
aleg şi răstoarnă
 ATITUDINI
ROMÂNII UITAŢI DE ŢARA LOR
După cum lesne se poate constata în România postdecembristă (întreaga țară tescuită și grosul românilor ajunși campioni europeni la trebuințele vitale), eforturile politrucilor, în parte necalificați și în totalitate ticăloșiți, n-au vizat câtuși de puțin fondul problemelor naționale, precum la fiecare-un strop de fericire și-a patriei mereu cinstire, ci statornic au pus umărul la crearea aparențelor de legalitate și progres social (pentru săraci doar gologani, pentru aleși saci plini cu bani), astfel încât – prin inducerea impresiei în mentalul distorsionat al maselor că, fără ei la butoanele puterii, suferințele noastre din cei 27 de ani sunt floare la ureche în comparație cu cele pe care ni le pregătise oculta mondială – să-și asigure rampa de lansare întru nesfârșita lor realegere.
La o adică, prin ridicolii parlamentari ai diasporei (patru deputați și doi senatori, toți din opoziție) și prin absolut inutilul, cel puțin până în prezent, minister al românilor de pretutindeni, politrucii dâmbovițeni pot face dovada concretă (mai bine spus concret-aparențială) că soarta românilor din afara granițelor le este chiar mai indiferentă decât soarta celor neplecați. Susțin afirmația cu următoarele două argumente:
 © Copyright 2009-2017, Revista ZEIT, un produs al  Editurii ZEIT    Termeni şi condiţii