ISSN 2065 - 8885 Caută in site :   Cauta

REVISTĂ DE CULTURĂ ŞI ATITUDINE     ANUL 10 NR. 107 (Ian  2018)
 
 EDITORIAL
DUPĂ 28 DE ANI…
După toată povestea cu alegerile din decembrie 2016 şi instalarea la putere a noii (dar vechii prietenii) structuri PSD-ALDE-UDMR, a venit (aproape pe nepusă masă) şi anul 2017. Nici nu au mijit bine ochii cele două cifre ale calendarului, că în loc să ne gândim la 24 ianuarie, zi simbol în istorie, ne-am apucat să ne înscriem la coadă pentru un loc în faţa palatului Victoria, la proteste.
Vine din necunoscut - ca şi restul miniştrilor - sau, mai bine spus, apare un neica-nimeni, pe nume Grindeanu, o marionetă cum i-au spus mulţi la TV, un individ cocoţat în scaunul de premier, ca să execute spectacolul artistic al coregrafului Dragnea. Este numit premier, pentru că fiind din Timişoara are mai multă trecere la Iohannis, care, imediat ce a aflat că PSD-ul o propune pe Shhaideh, a şi început asocierea cu sirienii şi oamenii lui Bashar.
 INTERVIU
INTERVIU CU STATUL PARALEL
Eu: Chiar există așa ceva?!
El: Nostimă mirare întrebătoare. Adică îmi pui la îndoială existența, cu toate că am acceptat să-ți răspund la toate întrebările, oricât ar fi ele de năstrușnice. Ai merita să-ți întorc spatele și să-l dau dracului de interviu. Dar n-o voi face, nu din respect față de tine (mă rog, ce respect pot să am față de pestrița tagmă a jurnaliștilor?), ci pentru că sunt curios până unde vei merge cu nerozia neîncrederii.
Eu: Scuze pentru gafă! De fapt, cartezianismul nu-și trage seva din omniprezenta îndoială umană? Așa că te rog să te prezinți...
El: Văleu, ce de banalități și clișee! Dar de unde originalitate, când Martin Heidegger susține că l-a citit pe Aristotel în original și că a rămas surprins de mulțimea truismelor pe care acesta, unul dintre cei mai mari gânditori ai Antichității, le înșiră la tot pasul. Prin urmare, dacă în afirmația voit paradoxală a lui Petre Țuțea renunțăm la partea cu idioții, atunci rămâne că numai Dumnezeu este original în sensul deplin al cuvântului...
 CĂRŢILE ZEIT
STRADA TUBULUI (FOSTĂ TUBURILOR) NR. 13, DE MIHAI DINU, EDITURA ZEIT, BRĂILA 2017
Scriitorul Mihai Dinu înfăţişează în volumul „Strada Tubului (fostă Tuburilor) nr. 13”, mrejele societăţii comuniste, în care au căzut victime intelectuali, ce păreau a fi venit dintr-o altă lume. Titlul cărţii de teatru scurt umoristic reprezintă un loc special, în care şi-au găsit adăpostul două personaje cunoscute de către cititorii cărţilor aceluiaşi autor: Dan Moldoveanu şi Petre Atanasiu. Întâmplările se derulează cu rapiditate, cam în jurul anilor ’80, perioadă în care, societatea românească era sufocată de regimul socialist şi de aberaţiile menite să reducă poporul la tăcere şi supunere totală faţă de conducătorul suprem al statului. Cu măiestria artistică deja consacrată, Mihai Dinu creează un păienjeniş dramatic de excepţie, în care personajele descind spre a-şi expune cu persuasiune opiniile. Destinată publicului larg, această valoroasă operă artistică, completează actualul context social şi politic, evocând fapte petrecute în timpul regimului apus. Şi atunci au existat oameni meniţi să schimbe direcţia politică a societăţii, persoane care gândeau liber şi diferit de toţi ceilalţi, numai că le-a fost îngrădit avântul filosofic, impunându-li-se inepţiile absolute ale unui sistem cumplit.
 REVERENŢE CRITICE...
O PRIMĂ PAGINĂ LA DOSARUL PROCESULUI, DE DATA ACEASTA,  AUTENTIC, AL COMUNISMULUI: POLEMICI INCORECTE POLITIC1, DE THEODOR CODREANU
Iată ce spunea Julien Benda, în Trădarea cărturarilor, Humanitas, Buc., 2007, pp. 113-114 (publicată în 1927, reeditată în 1946 şi în 1958): „Cărturarii moderni au propovăduit acest realism nu numai naţiunilor, ci şi claselor. Au spus atât clasei muncitoare, cât şi burgheziei: organizaţi-vă, întăriţi-vă, luaţi puterea sau, dacă o deţineti, străduiţi-vă s-o păstraţi; nu vă sinchisiţi, în relaţiile cu clasa adversă, de milă, dreptate sau alt moft, cu care destul aţi fost păcăliţi. Şi nici măcar n-au spus: fiţi aşa, fiindcă aşa trebuie; au spus (şi în asta stă noutatea): fiţi aşa, fiincă aşa cer morala şi estetica; dorinţa de putere este semnul unui suflet elevat, dorinţa de dreptate este semnul unui suflet josnic (…) Şi cărturarii s-au adresat în aceiaşi termini partidelor care se înfruntă chiar înăuntrul aceleiaşi naţiuni: fiţi voi cei mai tari, au spus ei fiecărei tabere, ţinând seama de pasiunea ei, şi eliminaţi tot ce vă încurcă; descotorosiţi-vă de prostia de a vă păsa de adversar, de a stabili cu el o relaţie de dreptate şi de înţelegere”.
Cartea lui Theodor Codrenu, Polemici incorecte politic (alcătuită pe baza unor articole, publicate, de-a lungul vremii, în diverse reviste: Însemnări ieşene, Origini-Atlanta/Georgia/USA, Cafeneaua literară-Piteşti, Pro-Saeculum-Focşani, Oglinda literară-Focşani, Salonul literar-Focşani, Orizont literar contemporan-Vaslui, Sinteze-Bacău etc.), vine să “aducă la zi” consecinţele cinismului “cărturarilor” trădători (din România contemporană, în primul rând!). Pe parcursul a 18 capitole (la Patapievici, un caz clinic de schizofrenie– autorul simte nevoia unei “radiografii”, pe parcursul a…12 subcapitole!)  - periplul analitic încheindu-se cu capitolul “miscellaneic” Realismul  gândirii transdisciplinare în filozofia creştină (fragmente)  -  sugerându-se, foarte probabil, dar nu cu certitudine, o soluţie (care, evident, e necesar de dat acestei lumi aflate în plin proces de dezagregare morală, de trădare a Sinelui şi, deci, şi a Sinei noiciene!). Parcă prea multă atenţie acordată esoterismului, nietzsche-anismului şi disputei asupra “sacralităţii umanităţii violente” – şi o preafiravă conclusivitate asupra soluţiei creştine a omului: “Creştinismul face inutilă orice cunoaştere esoterică. Nu întâmplător gnosticismul şi masoneria se simt ameninţate şi încearcă, de secole, să contrapună realismului biblic – iniţierea esoterică” (cf. p. 234); “Societăţile arhaice nu sunt atât de neghioabe pe cât cred modernii. Ele au motive întemeiate să considere unanimitatea violentă drept divină” (cf. p. 242); “Dar victimizându-l pe Dumnezeu, omul se victimizează pe sine. Şi recăderea în barbarie planează veşnic deasupra capului său, ca adevărata sabie a lui Damocles” (cf. p. 243). Niciodată filosofia nu a rezolvat, decisiv, măcar UNA dintre problemele umanităţii – pe când intuiţia revelatorie – DA! Deci, nu s-ar fi  zis niciun neadevăr şi n-ar fi avut nimeni de pierdut, printr-o simplificare “limpezitoare” a discuţiei asupra soluţiei (eventuale) a creştinismului. Dimpotrivă.
 SPIRITUALITATE
OCEANUL VISELOR
Ochii s-au închis, cuprinşi de farmecul irezistibil al nopţii albe, iar mintea s-a scufundat în adâncuri de vise multicolore, lăsându-se pradă mirajului. Gândurile îşi iau zborul către ţărmul infinit al unei minunate ape, ale cărei puteri tămăduitoare sunt vestite pe aceste meleaguri nemaivăzute. Aici s-a născut  veşnicia, cu toate trăirile ei omeneşti, mereu răscolite de amintiri şi de sunetul profund al unei melodii abisale. Ea dă glas vieţii sub toate formele, încununând-o cu flori violet, magnifice făpturi desprinse dintr-o ireală existenţă. Petale de mătase îşi înfioară sufletul la atingerea catifelată a unui soare calm, în timp ce norii diafani îşi revarsă puritatea peste căruntele şuviţe ale timpului.
 ÎNVĂŢĂMÂNT
ÎNVĂŢAREA ŞI POVEŞTILE DIGITALE
Poveștile dezvăluie adevăruri universale despre lume. Prin intermediul lor putem observa cum oameni diferiți împărtășesc experiențe de viață similare și cum natura umană poate transcende cultura. Poveștile ajută la promovarea unei atitudini pozitive, de înțelegere interculturală și toleranță față de oamenii care aparțin unei alte culturi, religii sau rase. Ele creează spațiul propice în care elevii își pot explora propriile rădăcini culturale și nu numai, elevii pot  empatiza cu diferite personaje sau situații mai puțin familiare, își pot dezvolta orizontul cultural descoperind noi tradiții și valori ale altor comunități din întreaga lume. Indiferent de tematica abordată, poveștile ne ajută în a ne înțelege pe noi înșine și ceea ce se întâmplă în jurul nostru.
Poveștile reprezintă și o metodă extrem de utilă ce poate fi folosită în procesul didactic. Folosirea corectă a acestei metode fascinează audiența, indiferent că vorbim de preșcolari, adolescenți sau adulți. Profesorul are posibilitatea de a folosi magia poveștilor pentru a trezi interesul elevilor și a-i angaja activ în procesul de instructiv-educativ.
 REPERE...
RELIGIA SAU NEVOIA STRINGENTĂ A OMULUI DE TRANSCENDENT (VI)
(Elemente de filosofia religiei)
II. Argumente pro și contra privind existența lui Dumnezeu            
4) Argumentul cosmologic
Bazat pe cauzalitate și, tocmai de aceea, numit uneori etiologic (aetios=cauză), argumentul cosmologic (cosmos=lume ordonată) a pornit de la existența finită a lumii, respectiv de la o condiție a acesteia (cum ar fi schimbarea), trăgând concluzia că trebuie să fie o Cauză sau o Rațiune suficientă a existenței și funcționării ei.
Deoarece, așa cum am arătat până aici, argumentul teleologic și cel moral depind de principiul cauzalității în ceea ce privește validitatea lor, iar argumentul ontologic „nu este valid sub aspect logic” (Kant), de unde trebuința transformării lui într-un fel de argument cosmologic prin faptul că pornește de la ideea că există ceva, iată de ce toate speranțele teiștilor se leagă de argumentul cosmologic: dacă acesta nu se dovedește perfect valid, cad toate probele teistice în favoarea existenței lui Dumnezeu!
 ATELIER
VOIEVOZII NEAMULUI NOSTRU
ei sunt crescuţi din luturi şi ţărână
sunt Voievozii apogeului de mir
făcuţi sunt doar în locul ăsta să rămână
să-i dea lumină – fir de patrafir
 
ei sunt crescuţi din piatră şi pădure
Voivozi sunt Vulturilor – Epopeii-Munte
înalţă Neamul în Război şi-n Nunte
şi se pogoar' în Mare – pân' la hale sure 
 ATITUDINI
PSEUDOBUNĂTATEA CRESTINEASCĂ ÎN SPIRITUL CRĂCIUNULUI
Este Crăciunul, sărbatoarea creştinească, care vrei, nu vrei te conformezi cu ceilalţi să dăruieşti sau să primeşti orice: fie un cadou material, fie o urare de bine, un zâmbet, o strângere de mână. Nu există om singur pe acest pământ, numai dacă doreşte cineva să devină pustnic, sau să se izoleze de restul turmei.
Îmi place această armonie, nu spun nu, dar nu-mi place faptul că ea este oarecum forţată: „De Crăciun să fim mai buni!”. Nu am înţeles nici acum sloganul acesta! În rest ce să facem? Să revenim iar la asentimentele noastre de oameni răi, invidioşi, care nu se mai satură să acumuleze averi, de parcă şi-ar cumpăra cineva Împărăţia Cerurilor?
 © Copyright 2009-2018, Revista ZEIT, un produs al  Editurii ZEIT    Termeni şi condiţii