ISSN 2065 - 8885 Caută in site :   Cauta

REVISTĂ DE CULTURĂ ŞI ATITUDINE     ANUL 9 NR. 101 (Iul  2017)
 
 EDITORIAL
IUNIE 2017
Exista un timp în care, fără nicio altă motivaţie decât instinctual realităţilor cotidiene, scriam seară de seară nu ca un automat de idei, cât mai degrabă ca o maşină de scris, racordată printr-o telecomandă invizibilă la frontul creaţiei. Scriul a fost cel care mi-a perfecţionat cugetarea, pentru că o lipsă de coerenţă în exprimare nu făcea din propoziţii decât o risipă de cuvinte. Şi ce poate fi mai plictisitor decât să citeşti lucruri pe care le ştii, le cunoşti în general, dar care pentru alţii par inedite? Din dorinţa clară de a evita astfel de situaţii, radiografiam ziua cu o aşa acurateţe şi bun-simţ de exprimate, că uneori chiar aveam senzaţia unei cronici, a unui roman epistolar, în care eu, autorul, jucam şi rolul principal.
Eram sprinţar în mânuirea cuvintelor că la un moment dat, de dragul lor, eliberam oximoronic compoziţii de care şi acum mă minunez. Nu avea nicio legătură cu antrenamentul scrisului, ci cu dorinţa de a mă exprima cu privire la diversele evenimente ce se succedau, precum nisipul într-o clepsidră. Eram racordat la spontaneitate, iar stilul pamfletăresc al ideilor, se desfăşura pe un fir narativ destul de spumant, cu pauzele adecvate pentru porţiile de râz.
 INTERVIU
DE VORBĂ CU PROF. DR. ADRIAN BOTEZ
Biografia domniei sale este impresionantă. Practic, dacă ne-am apuca să scriem doar despre acest lucru, mai mult ca sigur ne-am putea grupa rândurile într-o carte. Însă, din întreaga sa activitate, am preferat să spicuim aspectele esenţiale, acoperind o paletă cât mai diversă a spectrului biografic şi profesional. Un interviu, aşadar, cu iubitorul de litere, Adrian Botez, care a avut amabilitatea să ne răspundă cât se poate de pertinent, într-o manieră stilistică proprie, la cele opt întebări.
Stimate domnule Adrian Botez - sunteţi profesor. Este un lucru cert că aveţi o mare afinitate către scris, către cuvânt, către ceea ce e românesc. Cine v-a insuflat această pasiune către limba română?
a) Către limba română, PĂRINŢII mei (…şi STRĂMOŞI de-ai mei, oameni de seamă ai Bisericii Ortodoxe, filigranaţi în istoria culturii daco-valahe, cum sunt stră-stră-unchiul meu, pictorul bisericesc Epaminonda Bucevschi, prietenul Aminului Neamului nostru… sau Ciprianul Porumbesc de la Stupca… nu doar “scripcar”, ci şi Poet Naţional şi Martir Naţional!) - şi CĂRŢILE, multe, mari, mărunte (…unele, chiar traduceri excelente ale unor străini cu Sfântă Doxă şi Revelaţie Înmărmuritoare, precum “Marele Orb”, Jorge Luis Borges, sau Dino Buzzati – dar şi Cesar Vallejo, Paul Verlaine, Lautréamont, E.T.A. Hoffmann, Edgar Allan Poe, Mihail Bulgakov…) …dar, stabil (ca Steaua Polară sau ca Muntele Meru), CĂRŢILE PRINCIAR-VALAHE: cele ale lui EMINESCU (…cartea tipărită de un Titu Maiorescu…apoi, de alţii, mai oneşti!) şi MIHAIL SADOVEANU, “întâi şi de pre urmă”…Peste care, ca o binecuvântare, se revarsă nestinsul şi  marele meu Dor după ARMONIE: nu există nicio limbă mai adânc-expresivă, mai cu “şart”, dar şi mai orfic-armonică, în lumea asta - decât cea a daco-valahilor!
…La care, poate bizar, pentru unii, s-au adăugat, ceva mai târziu, un CONSTANTIN NOICA, un NICOLAE DENSUŞIANU sau un VASILE LOVINESCU… - Tâlcuitorii Arheilor Logos-ului Daco-Valah!
 CĂRŢILE ZEIT
POEZII PIERDUTE DE AUTOR, DE MIHAI DINU, EDITURA ZEIT, BRĂILA 2017
Volumul de faţă, intitulat sugestiv „Poezii pierdute de autor” reprezintă emblema lirică a domnului avocat Mihai Dinu. Prins în vâltoarea eu-lui, autorul îşi destăinuie gândurile, ca şi cum acest act creator ar fi indispensabil şi absolut necesar propriei existenţe. Titlurile, alese cu grijă şi inspiraţie, evocă trecutul interesant al domniei sale, dorinţele şi melancoliile care i-au fermecat anii din plin. Prozodia indică un poet liber de constrângeri, care insistă să se exprime clar şi concis, pentru a se face pe deplin înţeles de către cititorii săi. Uneori, mesajul este intransigent, nelăsând loc de interpretări, alteori, autorul îşi lasă gândul să plutească agale printre rânduri, asemenea unei păsări, ce zăboveşte în înaltul cerului, vrând să fie absorbită de imensitatea lui şi dusă într-o altă dimensiune. Prezentul concret se pierde adesea în trecut, pentru ca apoi să schimbe rolul, ca într-o piesă de teatru. Matematica şi poezia par a fi surori gemene, venite dintr-o lume a reveriei şi a frumosului nepereche. Astfel, poemul „PAUZA” explică admirabil legătura dintre ştiinţă şi delicateţea sufletului: „Un funcţionar, la ora prânzului, neavând ce face, / A vrut să verifice, dacă, statistic, există vreo diferenţă / Între pustiul de toamnă, când frunzele sunt purtate în fuioare lungi, / De vânturile încolăcite, de-a lungul străzilor / Şi pustiul de vară, când aceleaşi frunze şi hârtii, magnetizate de atâta căldură / Sunt duse fără vânt, dar încet, de la un colţ la altul al străzilor…”
 REVERENŢE CRITICE...
SPIRALA ŞI CHIPAROSUL, DE MARGA RITA POPELI TATU
Luminoasă, fascinantă și complexă ca un labirint antic ori precum șirul lui Fibonacci/ Numărul de Aur -, distinsa Doamnă Marga Rita Popeli Tatu te cucerește, încă din primele paragrafe ale romanului său Spirala și chiparosul, publicat la Editura PACO din București, în 2010, an în care domnia sa împlinea vârsta patriarhală de 82 de ani, dezarmantă pentru unii, pe deplin admirabilă pentru alții.
Anterior, semnase alte două volume, în același gen literar proteic, romanul: Înfruntând destinul (2006) și Ecouri peste timp (2008). Are în pregătire două romane: Satul de la capătul tramvaiului, respectiv, Casa din Ivry – Un rechin la Paris, dar și un alt volum într-un gen sidefiu-transparent, pe care l-a botezat, cu surâzătoare modestie, trăiri: Propileele sonore – Ramada Majestic.
Tinerețea veșnic exuberantă îi este definitorie, o prinde ca o mânușă din cea mai fină piele sau dantelă, o caracterizează ca stare de spirit - viu, dinamic, totdeauna scormonitor, doritor de a cunoaște noi și noi tărâmuri, zări și etape, consemnând și împărtășind rapid semenilor virtuțile lumilor pe care le explorează, în care plonjează și se scaldă, ca într-o cristelniță magică, mistuită și înălțată de setea copilului fără de prihană.
 SPIRITUALITATE
BALANSUL VIEŢII
Filosofia personală este un fapt real, ce defineşte fiinţa umană. La graniţa dintre o anumită concepţie despre viaţă, se află dorinţa lăuntrică de a şti ce se află dincolo de marginea existenţei. Toate lecturile din lume, care tratează acest subiect nu reuşesc să lămurească întru totul ceea ce se petrece în momentul finalului vieţii. Cât timp trăieşte, fiecare om îşi urmează drumul pe care singur şi-l trasează, respectând nişte valori morale, crezând în ceva anume. Dintr-un anumit punct de vedere, o persoană nereligioasă se aseamănă enorm cu o alta care crede cu tărie în divinitate, fiind practicantă a acelei religii. Analizând situaţia din exterior, cele două persoane par a fi la fel de pozitive, generoase, tolerante şi altruiste. Cu toate acestea, omul religios deţine un atu evident: Dumnezeu, care reprezintă esenţa vieţii sale, scopul şi mântuirea sa personală. Un astfel de om este întotdeauna ancorat în nădejdea învierii, în credinţa că viaţa sa nu se termină în clipa în care toate funcţiile corpului mor, şi în iubirea necondiţionată faţă de toţi oamenii şi de fiinţa supremă. Pentru el, viaţa terestră nu este decât începutul unei vieţi lipsite de griji, dureri şi neplăceri. Această năzuinţă minunată nu este nicidecum o iluzie, aşa cum cred unii, ci o realitate covârşitoare, care îl ajută să depăşească multe dintre greutăţile vieţii şi să devină o fiinţă demnă de urmat. Poate că unii oameni nu reuşesc să înţeleagă această filosofie religioasă, acuzându-i pe adepţii ei că sunt naivi. Însă mai bine o astfel de naivitate, decât o viaţă trăită în zadar, fără un scop şi o ţintă.
 ÎNVĂŢĂMÂNT
DESPRE PARTENERIATE ŞCOLARE INTERNAŢIONALE
Accelerarea generală a globalizării a dus la schimbări majore în sistemele sociale, în regulile morale și etice, în condițiile ecosistemice, precum și în sistemul de valori și orientări. Generațiile lumii de mâine trebuie să fie unite pentru a continua viața în pace și armonie într-o Europă dinamică şi unită prin cunoaștere. A cunoaşte situaţia altor popoare, a remarca detalii care nu sunt, încă, surprinse în cărţi, a afla veridicitatea stereotipurilor, a descoperi alte stiluri de viaţă şi a conştientiza că a fi diferiţi reprezintă un avantaj ce trebuie folosit pentru a progresa, sunt doar câteva dintre oportunităţile oferite de programele Uniunii Europene.
Parteneriatele şcolare internaționale contribuie activ la consolidarea dimensiunii europene în învățământul școlar, la stimularea îmbunătățirii calității și a inovării în școlile europene, la îmbunătățirea competențelor de comunicare, de însuşire a limbilor străine și a dezvoltării cunoştintelor IT. Interacțiunea directă cu reprezentanţii altor școli din Uniunea Europeană îi ajută pe participanții direcți și indirecți la un proiect european să conștientizeze importanța relațiilor şcoală-familie în educație şi confirmă, încă o dată, cât de important este pentru elev să aibă în jurul lui o comunitate suport formată din părinţi, profesori şi reprezentanţi ai comunităţii locale.
 REPERE...
YASUNARI KAWABATA ŞI DRUMUL PROZEI SALE DE LA MODERNISM LA CLASICISM
Înainte de-a intra în subiectul propriu-zis despre proza japonezului Yasunari Kawabata, laureat al Premiului Nobel pentru literatură pe anul 1968, se cuvine să pregătesc terenul, adică să spun câteva cuvinte despre clasicism şi clasic.
După cum se ştie, clasicismul european este un curent postrenascentist, ai cărui reprezentanţi urmează linia inaugurată de Petrarca în ceea ce priveşte atenţia acordată scriitorilor antici. Iată de ce pentru autorii clasici natura este doar un element decorativ, căci sursele lor predilecte de inspiraţie se cheamă antichităţile greacă şi latină. În plus, arta clasică se conformează unor norme estetice prestabilite, aşa ca norma celor trei unităţi (de timp, loc şi acţiune), potrivit căreia acţiunea trebuie să fie unitară, să se desfăşoare în acelaşi loc şi pe durata unei singure zile.
 ATELIER
CUVINTELE ATRAG REALITATEA
Am scris; omul din lut a fost plămădit,
Dumnezeu după chipul şi asemănarea lui l-a zidit!
 
În primordial, scriam; a suflat viaţă peste el,
Inimă dându-i şi suflet bland de miel.
 
Cuvântul a fost la început, lucrurile din zbor
Şi-au luat înţelesul după utilitatea lor.
 ATITUDINI
„SUNTEM PROȘTI ȘI NE MERITĂM SOARTA...”
Pare dur, poate deranjant, și totuși atât de actualizat acest slogan. Trădător de neam și țară este și va mai fi căci piaza rea nu se stârpește atât de ușor. Stă în stare latentă, te studiază în și din toate părțile și atunci când nu te aștepți te atacă precum „tânăra leoaică iubire” a lui Nichita, dar acolo era vorba de ceva, în stil eminescian, de „dureros de dulce”. Este ca și cancerul, boală necruțătoare care dacă nu o ții tu sub control, te ține ea, într-o perpetuă stare bolnavă, într-un mediu toxic în care supraviețuiește fiecare după cum poate, râvnind în permanență, în tăcere, la bunul altuia, un bun ce cândva a aparținut tuturor și apoi a fost răpit de pseudointeligența feroce și atroce a unui ins sau al unui grup de indivizi, ce au profitat de naivitatea celor mulți, preocupați de cele sufletești, morale și legale.
Și trăim frumos numai dacă ne afundăm în operele celor mulți persecutați în vremea lor vremelnic telurică și supraviețuim, periclitându-ne sănătatea dacă ne conectăm la prezentul continuu devenit paradoxal trecut și viitor, căci la „vremuri noi, tot noi” sunt cei care ne țes destinele. Și culmea și asta le-au fost furate de dumnezeii noștri, stăpâni, fără cedarea drepturilor de autori, căci morții nu mai pot vorbi, ajungând să fie plasate de la un snob la altul cu sume colosale, la care îți pierzi ochii dacă te uiți pe hârtie și nu le poți cuprinde dintr-o privire, de ți se întunecă și mintea. Parcă aceste opere au devenit sclavii de lux de odinioară...
 © Copyright 2009-2017, Revista ZEIT, un produs al  Editurii ZEIT    Termeni şi condiţii